Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Agenţia Rezerve Materiale

A A A

Împrospătarea grâului alimentar din roada anului 2016 pe agenda zilei a Agenției Rezerve Materiale

Published on: Wed, 24/02/2021 - 15:24

 

Agenția Rezerve Materiale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne comunică despre inițierea procedurii de împrospătare a 16856 tone de grâu alimentar din roada anului 2016, în temeiul prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 454/2020 cu privire la împrospătarea cu decalaj în timp a grâului alimentar din rezervele de stat și Planului de împrospătare a bunurilor matertiale din rezervele de stat pentru anul 2021,  aprobat prin Ordinul ministrulului afacerilor interne nr.35/2021.

Amintim, că în luna august 2020, a fost sistată procedura de împrospătare cu decalaj în timp a grâului alimentar menționat, până în I-a jumătate a anului 2021.  Cauza sistării fiind asigurarea securității alimentare a Republicii Moldova și evitarea pericolului unei crize alimentare provocată de înghețuri târzii din primăvara a.2020, seceta din iarnă – vară a.2020, grindină din vara a.2020, care au compromis culturile cerealiere.

Împrospătarea grâului alimentar din roada anului 2016 este strict vitală, reieșind din faptul expirării termenului de păstrare al acestuia, care duce la schimbarea calității grâului din alimentar în furajer. În consecință, pot fi generate pierderi financiare esențiale de peste 15 mln. MDL.

Reiterăm, că împrospătarea cu decalaj în timp a grâului se va efectua în bază de contract, cu prezentarea unei garanții bancare sau financiare, al cărui cuantum va asigura reîntregirea volumului de grâu eliberat din rezerva de stat.

Adițional, grâul urmează a fi restituit din roada anului 2021, în volum deplin și de aceiași calitate până la 01 octombrie 2021. Astfel, pe perioada următoarelor 7 luni, Agenția Rezerve Materiale nu va suporta cheltuieli de păstrare a grâului.

Cu titlul informativ, ultima împrospătare a grâului alimentar a avut loc în anul 2019.

Cea mai eficientă metodă de împrospătare a grâului alimentar este metoda de împrospătare cu decalaj în timp față de metodele cu titlul de deblocare sau împrumut.

Stocurile de grâu alimentar din rezerva de stat sunt destinate pentru asigurarea securității alimentare a țării și protecției populației în situații excepționale, provocate de calamități naturale.

Actualmente, rezerva de stat este completată cu grâu alimentar în volum de 125 la sută. Grâul se păstrează corespunzător normelor tehnice, în elevatoare, gestionate de agenți economici specializați, sub monitorizarea și controlul permanent al Agenției Rezerve Materiale cît și a Ministerului Afacerilor Interne.